Duminica, 17 Decembrie 2017
  Analize   Home > Clujul Rezidential
 
  Proiecte
Eden Residence Cluj
mai multe

Aici este locul in care puteti prezenta in mod gratuit proiectele dvs de investitii imobiliare. Adauga proiect
  Curs valutar
 1 EURO1RON
 1 USD1RON
Cursul valutar pentru data de: 17.12.2017
  Publicitate
  Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru
pentru a fi la curent  cu tot ce se intampla in domeniul imobiliar
   
 

  Arhiva stiri
 
Luna  
Anul  
 

Clujul Rezidential


 recomanda
 tipareste
"Inceputul de an aduce, de obicei, o scumpire a apartamentelor. Aceasta continua pana prin februarie, cand ofertantii vad ca nu au cereri si preturile pot scadea cu 2-3000 de euro", spune vice-presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare (UNIM), Sanda Moldovan.

Un apartament care, in decembrie, costa 56.000 de euro, ajunge acum la 61.000 de euro. "Se va merge pe centre comerciale cu spatii de birouri si pe ansambluri rezidentiale. Vor fi cautate apartamentele in blocuri noi si suprafetele mari de teren, de la 30.000 mp in sus, pentru spatii comerciale", crede Moldovan.

"Investitorii existenti si cei care deja au constructii vor fi concurati de cei din afara. E de asteptat si o diversificare a cererii", a completat vicepresedintele UNIM.

Preturile cresc doar in anumite sectoare

Investitorii se vor orienta inspre terenuri de constructie si realizarea de spatii de birouri. "Preturile nu vor creste decat in anumite segmente precum imobiliarul de antrepriza (depozite, hale industriale, parc comercial) si achizitia de terenuri avand aceste obiective.

In materie de terenuri pentru constructie rezidentiala, piata se reaseaza, dupa o perioada de supraincalzire produsa de presiuni speculative", este de parere Carmen Miron, director de vanzari la Edil.

Puterea de cumparare a romanilor, in stransa legatura cu cererea de pe piata imobiliara, ar putea duce la o stabilizare a preturilor, in anumite sectoare. "Preturile au crescut substantial la sfarsitul anului trecut, puterea de cumparare a romanilor este scazuta, asa ca se vor stabiliza in primele 6-8 luni ale anului.

Este mai rentabil sa cumperi pe credit decat sa inchiriezi", crede Dragomir Birlean, director al agentiei "Ancuta".

"Va veni un val de straini si, pentru romani, va fi mai greu sa aiba acces la anumite zone ale pietei imobiliare. Strainii nu sunt surprinsi de preturi care par mari pe piata locala, fiind dispusi sa investeasca de la 500.000 de euro in sus. Investitiile romanesti sunt mai multe, cele straine mai puternice", mai spune Birlean.

"Ne putem astepta la o crestere a preturilor intre 10-30 % pe an, ca in anii anteriori, pana cand acestea vor ajunge la nivelul celor din Uniunea Europeana", crede Birlean. Dintre terenurile pe care le cumpara strainii, 70-80% au o destinatie. "Ca proiecte mari as mentiona un ansamblu rezidential de case in comuna Floresti sau blocul din zona Gradinii Botanice din Cluj", spune Birlean.

Strainii agreeaza preturile de pe piata

Pe langa o crestere cantitativa a pietei imobiliare clujene, este de asteptat si o profesionalizare a prestatorilor. "Vor creste cativa dezvoltatori credibili care pun accentul pe calitate, dar si pe imbunatatirea imaginii", crede Diana Calfa, managing director la Casa Real Estate (CRE).

Preturile vor creste, principalele motive fiind majorarea preturilor la materialele de constructie si forta de munca mai scumpa. Vor scadea preturile la apartamentele periferice, vechi sau neintretinute, datorita ofertei tot mai mari de apartamente noi. "Vor fi mai multe ansambluri rezidentiale si mai mari. Vor conta mult facilitatile. Dintre investitori, vor predomina cei cu capital clujean.

Totusi, vor intra ca actionari sau asociati in firme strainii sau cei din Bucuresti, pentru ca exista potential in Cluj, nise neexploatate, precum sectorul de agrement sau cel de shopping", mai spune Calfa.

Cam 10-20% dintre cei care vor achizitiona imobile vor fi persoane juridice, care le cumpara ca investitii. "Pentru noi, marele proiect este Bella Park, cu 25 de unitati locative: case, apartamente in vile, hotel, piscina - lansat la sfarsitul acestei luni si terminat la sfarsitul lui 2006", spune directorul CRE.

"Preturile stagneaza pentru apartamentele vechi, dar nu pentru cele din zona centrala. Magazine, cartiere de vile si apartamente, investitii in economie si industrie, hale sunt proiectele de investitie pentru 2006.

Anul trecut, cererea a venit 60% din partea societatilor romanesti, 20% de la firme cu capital roman si strain si restul din partea persoanelor fizice", a mentionat Adriana Marinceag, coordonator Belmont.

Nevoia de hale

Sunt foarte solicitate apartamentele, dar si terenurile, casele sau spatiile industriale. "Pentru proiectele actuale, preturile vor fi mai mari. In acest an, urmeaza doua majorari: in primavara si in toamna. Ce costa acum 1000 euro/mp va ajunge la 1200 euro/mp, adica o crestere de 20%.

Preturile sunt inca mici in comparatie cu ce se intampla in exterior, asa ca si Clujul va fi atractiv", a spus Ani Capusan, manager Nobila Casa.

"S-au inregistrat cresteri de 10-12% pentru unele apartamente, de la 46.000 de euro in decembrie la 54.000 de euro, in decurs de o luna. Cereri sunt multe pentru apartamente mici, de 1-2 camere. Cererea exista si in functie de oferta. E o moda acum sa vinzi apartamentul si sa te muti la casa", a observat Cristian Holerga, director de marketing Imobil Trade.

Zona centrala este cu cele mai putine sanse pentru un spatiu disponibil. "Cererea in centru pentru terenuri de birouri nu poate fi satisfacuta deoarece nu exista suprafete libere", spune Moldovan. Pentru hale, la inceputul lui 2005, pretul de inchiriere era de 4 euro/mp, acum este 5 euro si, spun specialistii, va ajunge la 6 euro.

Preturile se refera la spatiile noi, pentru ca in cele vechi trebuie facute investitii mari.

"Exista clienti care vor spatii de depozitare sau terenuri, dar nu prea avem in Cluj. Multe dintre cele existente sunt fie inchiriate, fie vandute, asa ca, pe acest segment, e o posibilitate de afaceri", a spus Holerga.

Birourile - sector dinamic

"In 2005, segmentul spatiilor de birouri de clasa A a fost afectat de lipsa de oferte concrete care ar putea fi acoperite prin finalizarea, in 2006-2007, a unor lucrari aflate in executie sau in proiect", a declarat Miron. Se anunta un interes crescut din partea agentiilor mici si mijlocii (agentii de publicitate), care nu vor sa mai stea in chirie in spatiile in care isi desfasoara activitatea.

"Cladirile spre care se orienteaza nu trebuie sa fie nici mari, nici centrale, dar sa atraga printr-o arhitectura speciala", sustine directorul CRE. "Unul dintre sectoarele dinamice, constructia spatiilor de birouri, incepe sa beneficieze de o infuzie de cladiri noi. Desi firmele mici si mijlocii cauta birouri de calitate, nu au fost disponibile suficiente spatii pentru a le satisface cererea.

Am in vedere aici cladiri de birouri precum Olimpia Business Center si proiecte de cladiri de birouri avand ca locatie zona Calea Turzii, strada Constantin Brancusi", spune Miron.

Pana la sfarsitul anului, vor exista in Cluj aproximativ zece noi cladiri de birouri, dintre care o parte sunt deja in constructie, iar majoritatea sunt facute pentru a fi date in chirie. "Dotarile pentru birouri sunt bune, dar spatiile nu sunt atat de mari cat ar trebui sa fie pentru a se incadra in categoria birouri de clasa A.

Cererea pentru asemenea spatii fluctueaza, dar in 2006 va fi destul de mare", crede Capusan.

 



Sursa:
Ziua de Cluj,Kristina Restea, 17 ian 2006


Alte Analize
Scad preturile la imobiliare ?!!!
In ultimele zile au aparut in presa mai multe articole cu caracter bombastic, care anuntau inceputul sfarsitului, scaderea sensibila a preturilor la bunurile imobiliare si un crash al pietei in viitorul nu foarte indepartat
Cea mai dezechilibrata situatie posibila pentru imobiliarul autohton
Desi mult discutatul proces de "integrare inainte de integrare" s-a incheiat, piata imobiliara romaneasca nu a iesit din situatia dezechilibrata in care se afla...
Se cauta in continuare terenurile pentru retail
Dupa o perioda de timp in care piata spatiilor industriale a ramas cea mai putin dezvoltata din tara, anul trecut acest segment a inceput sa se dezvolte mai puternic.
Cate mall-uri mai pot sa incapa intr-un oras ca Bucurestiul
Pentru marile centre comerciale ale Bucurestiului, 2006 anunta inceputul unei perioade agitate. Numai in urmatorii doi ani, in Capitala ar urma sa fie inaugurate alte cinci mall-uri. Cate insa vor rezista concurentei?
Apartamentele de lux si terenurile - investitii profitabile pentru 2006
Apartamentele de lux si terenurile vor fi, si in 2006, investitii rentabile pentru cei care tintesc spre profituri...
Contact | Publicitate | Pentru webmasteri | Termeni si conditii
 Created by KLSOLUTION.COM  Partener ImoMarket   Director Web Premium!